ACHITARE INFRACTIUNEA DE INSELACIUNE CU FILE CEC

Avocat Sorin Dimitriu January 25, 2022

CURTEA DE APEL BUCURESTI

În baza art. 421 pct.2 lit. a CPP admite apelul declarat prin avocat Dimitriu Sorin Manuel din cadrul Baroului de Avocati Iasi de către inculpatul M. L. împotriva sentinţei penale nr. 149/09.03.2021 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti pronunţată în dosarul cu nr. 3…/300/2020.

Desfiinţează integral sentinţa penală apelată şi rejudecând:

In temeiul art. 395 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.p.p. achită pe inculpatul M. L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 244 alin.(1), (2) C.p., cu aplic. art. 35 alin.(1) C.p.

În temeiul art. 397 C.proc.pen. rap. la art. 25 alin. 5 C.proc.pen lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de S.C. V. R. S.R.L.

În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată conform art. 405 alin. 1 C.p.p., azi 12.01.2022.

Pe rol se află pronunţarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul M. L., prin avocat Dimitriu Sorin Manuel din cadrul Baroului de Avocati Iasi împotriva sentinței penale nr. 149 din 09.03.2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 3…/300/2020.

Dezbaterile şi susţinerile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 02 decembrie 2021, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen de pronunțare la data de 12 ianuarie 2022, când a decis următoarele:

CURTEA DE APEL BUCURESTI

Deliberând asupra apelului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 149 din 09.03.2021 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-au hotărât următoarele

În baza art. 244 alin.1 și 2 C.p., cu aplicarea art. 396 alin. 1, 2 și 10 C.proc.pen a fost condamnat M. L., la pedeapsa de 1 an si 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 244 alin.(1), (2) C.p., cu aplic. art. 35 alin.(1) C.p.

În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin.1 C.p.p. s-a constatat că fapta care face obiectul prezentei cauze este săvârşită în concurs real cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 456/27.05.2015 a Tribunalului Iasi, definitivăprin decizia penală nr. 801/16.11.2015 a Curții de Apel Iaşi, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 105 alin.1 C. pen, s-a dispus anularea liberarii condiționate dispuse la data de 24.08.2017 prin decizia penală nr. 691/2017 a Tribunalului Constanta.

A fost descontopita pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 456/27.05.2015 a Tribunalului Iasi, definitivă prin decizia penală nr.801/16.11.2015 a Curții de Apel Iaşi și repune pedepsele ce o compun în individualitatea lor -1an şi 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin.1 lit. b C.p., cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal, au fost contopite pedepsele de mai sus cu cea dispusă pentru fapta ce face obiectul prezentei cauze, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, anume 10 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni.

În temeiul art. 40 alin. 3 C.pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata măsurilor preventive anterior aplicate precum şi perioada deja executată –27.01.2015-30.01.2015 şi 16.11.2015-28.08.2017.

În temeiul art. 45 C.pen. s-a dispus contopirea pedepselor complementare si accesorii şi interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C.pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a exercita profesia de administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. S-a scăzut durata deja executată din pedeapsa complementară, de la 12.11.2017 la zi.

S-a interzis, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 397 C.proc.pen. rap. la art. 19 C.proc.pen. și art. 1357 Cod civil, a fost admisă acțiunea civilă formulatăde S.C. V. R. S.R.L. şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 348.087,66 lei, plus penalitățile de întârziere stabilite conform contractului, de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 15.12.2014, până la plata efectivă a debitului.

În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen, a fost obligat inculpatul la 2500 de lei, cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care 500 lei aferenţi fazei de urmărire penală.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate şi de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivele de apel referitoare la desfășurarea procedurii în fața primei instanțe:

Nelegala citare a inculpatului în procedura de cameră preliminară și nelegala comunicare a încheierii de începere a judecății

Întrucât încălcarea dispozițiilor referitoare la procedura de citare nu este enumerată printre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 281 alin. 1 Cpp de nulitate absolută, se constată că în cauză se invocă o nulitate relativă.

Potrivit art. 282 alin. 3, 4 Cpp, nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu în termenele prevăzute la alin. (4), respectiv până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacăîncălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.

În raport de aceste dispoziții legale, inculpatul avea posibilitatea de a invoca o eventuală nelegalitate a procedurii de citare în cursul procedurii de cameră preliminară doar până la momentul finalizării acestei etape procesuale, neavând posibilitatea legală de a o invoca direct în apel. Din analiza actelor dosarului rezultă că inculpatul nu a invocat acest motiv de nulitate nici în cursul procedurii de cameră preliminară în fața primei instanțe, nici nu a formulat contestație împotriva încheierii de începere a judecății, cu ocazia soluționării căreia avea posibilitatea de a invoca atât nelegala citare, cât și nelegala comunicare a încheierii de finalizare a acestei proceduri, inclusiv ca motiv de repunere în termenul de formulare a căii de atac. Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune a se analiza dacă procedura de citare a fost legală îndeplinită, nulitatea relativă fiind, oricum, acoperită prin neinvocarea sa în termenul prevăzut de dispozițiile legale (art. 282 alin. 5 lit. a Cpp)

Încălcarea dreptului inculpatului de a declarații

Din analiza încheierii de la termenul din 03.11.2020 rezultă că inculpatul a arătat că nu doreşte să urmeze procedura simplificată și că la acel termen nu dorește să dea declarații cu privire la fapte. În încheierea de dezbateri de la data de 2.03.2021 se constată că instanța a administrat probe la acel termen, după care a acordat cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei. Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul avea posibilitatea de a formula cereri, inclusiv aceea de a fi audiat, dar instanței nu îi incumbă obligația de a întreba pe inculpat dacă dorește să fie audiat la fiecare termen de judecatădupă ce inculpatul și-a exprimat voluntar și neechivoc opțiunea de a nu da declarații.

Chiar în situația în care inculpatul ar fi dorit să dea declarații la ultimul termen de judecată, iar instanța ar fi refuzat (aspect care nu a fost consemnat în încheiere), ar fi fost incidentă o nulitate relativă care s-a acoperit prin audierea nemijlocită și completă a inculpatului de instanța de apel.

Încălcarea publicității ședinței de judecată

Curtea constată că în minuta atașată la fila 99 există mențiunea pronunțării în ședință publică, astfel că la acest moment nu există niciun indiciu că acel aspect s-ar fi consemnat în fals acest aspect de către organele judiciare.

Motivele de apel referitoare la fondul cauzei

Curtea arată că având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, se impune a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului” (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectămodul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 4 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţe îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite. Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemăde fapt.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusăjudecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacăîn fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat.

Analizând probele administrate în cursul procesului penal, Curtea constată următoarele:

Din declarația reprezentantului legal al persoanei vătămate S.C V. R. S.R.L., C. A. R. și înscrisurile de la dosar reiese că, în anul 2014 inculpatul M. L. s-a prezentat la punctul de lucru al S.C. V. R. S.R.L., situat în Bucureşti, Str. Maica Domnului, nr. 18, bl. T50, sc. B, ap. 34, Sector 2 , unde a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 9/29.08.2014, prin care s-au stabilit termenii colaborării dintre societăţi. Contractul comercial avea ca obiect livrarea pe baza de comandă a unor produse din cauciuc. Potrivit contractului, plata produselor se făcea 10% din valoarea comenzii în avans, iar restul se achita prin bilet la ordin cu scadența în termen de 60 de zile de la data livrării mărfurilor.

La momentul încheierii contractului, inculpatul M. L. a predat pe baza de proces-verbal cecul seria RZBR1BN, nr. 0282289 (necompletat, doar semnat), în scopul garantării obligațiilor ce izvorau din executarea contractului, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, precum și din declarația numitei C. A. R.

Anterior semnării contractului, inculpatul M. L. a plasat o comandă de produse către S.C. V. R. S.R.L., în numele societăţii pe care o administra, în valoare de 11.322,93 Lei, sumă pe care a achitat-o integral la data de 27.08.2014, iar în data de 29.08.2014 (data încheierii contractului) a ridicat marfa din depozitul aparţinând V., situat în Com. Chiajna, Jud. Ilfov.

Tot anterior încheierii contractului, inculpatul M. L. a plasat o comandă de produse în valoare de 182.298,08 Lei, pentru care S.C. V. R. S.R.L. a emis factura nr. FR0488/14/29.08.2014. Din suma totală, inculpatul a achitat 18.728,04 Lei, iar pentru restul debitului în valoare de 163.570,04 Lei, a emis la data de 29.08.2014 (data încheierii contractului) biletul la ordin seria RZBR3AC 0375499, scadent la data de 28.10.2014. Inculpatul a ridicat marfa aferentă acestei comenzi tot la data de 29.08.2014 (data încheierii contractului), din depozitul S.C. V. R. S.R.L.

Înainte de scadenţa biletului la ordin emis anterior (seria RZBR3AC 0375499), în numele S.C. E. L. S.R.L., inculpatul M. L. a lansat o nouă comandă la data de 30.09.2014, pentru marfă în valoare de 206.992,52 Lei, din care a achitat în avans prin ordinul de plata din data de 01.10.2014, suma de 21.893,44 Lei. A fost emisă factura nr. FR0563/14/06.10.2014, iar în aceeaşi zi (06.10.2014), marfa a fost ridicată din depozitul S.C. V. R. S.R.L., situat în Com. Chiajna, Jud. Ilfov.

Întrucât factura fiscală nu a fost ridicată de inculpat de la punctul de lucru al S.C. V. R. S.R.L., aceasta a fost trimisă prin poştă la sediul S.C. E. L. S.R.L. La solicitarea reprezentantului persoanei vătămate, inculpatul M. L. a trimis prin curier biletul la ordin seria RZBR3AC nr. 0504088, emis la data de 16.10.2014, cu scadenţa la data de 15.12.2014, pentru suma de 185.099,08 Lei, reprezentând debitul rămas de achitat din contravaloarea totală a mărfurilor comandate şi recepţionate conform facturii nr. FR0563/14/06.10.2014.

La data de 28.10.2014, reprezentanţii S.C. V. R. S.R.L. au introdus la plată biletul la ordin seria RZBR3AC nr. 0375499, care a fost refuzat din lipsă parțială de disponibil, fiind plătită doar suma de 520,68 Lei. Timp de două săptămâni după refuzul la plată, administratorul S.C. V. R. S.R.L., C. A. R., a discutat telefonic cu inculpatul M. L. cu privire la achitarea datoriei, însăacesta a amânat-o până când nu a mai răspuns la telefon.

Ulterior, la data de 15.12.2014, reprezentanţii persoanei vătămate au introdus la plată biletul la ordin seria RZBR3AC nr. 0504088, care a fost refuzat din lipsă totală de disponibil.

Întrucât nu au mai putut să ia legătura telefonic cu inculpatul M. L. pentru efectuarea plății, reprezentanţii S.C. V.M R. S.R.L. au completat fila cec lăsată cu titlu de garanție cu suma de 384.087,66 Lei şi au introdus-o la plată, însă și aceasta a fost refuzată pe motiv că semnătura depusă la rubrica „Trăgător” nu corespunde cu specimenul existent la bancă.

Din declarația dată în calitate de suspect de M. L. a reieșit că a înmânat fila de cec seria RZBR1BN nr. 0282289, în alb, conținând doar semnătura asociatului S. D. care, la acel moment, avea drept de semnătură în bancă.

Inculpatul a mai arătat că S.C. E. L. S.R.L. avea la rândul ei de încasat peste 1.000.000 Lei de la diverse societăți și, nereușind să încaseze, a intrat în incapacitate de plată, neputând astfel să își plătească datoriile către creditori (S.C. V. R. S.R.L. nefiind singurul creditor).

În declarația dată în calitate de inculpat la data de 28.10.2019, M. L. a arătat că lipsa încasărilor a fost motivul care a stat la baza neplății comenzilor efectuate, afirmând că i-a anunțat pe reprezentanții S.C. V. R. S.R.L. despre această situație și că i s-a comunicat de către aceștia să schimbe instrumentele de plată, urmând ca ulterior să achite sumele datorate. Marfa comandată a vândut-o mai departe şi a efectuat comenzi şi la alte societăţi, unde a garantat cu bilete la ordin însăniciodată nu au existat probleme sau nemulţumiri în ceea ce priveşte modalitatea de plată.

Cu privire la apărările formulate de inculpat, în sensul că acesta nu a fost de rea credință la contractarea tranzacției, iar imposibilitatea achitării prețului s-a datorat unor împrejurări obiective, generare de neplata unor servicii din partea clienților acestuia, Curtea reţine că aceste afirmaţii sunt susţinute de declaraţiile date de martorii care lucrau la acel moment la societatea administrată de inculpat.

Astfel, din declaraţiile martorei N. D., care sunt dublate de cele date de martorul P. V. şi de inculpat, rezultă că în perioada respectivă de timp, societatea avea dificultăți financiare majore determinate de faptul că mai mulţi clienţi ai societăţii nu îşi achitau obligaţiile de plată privind materialele achiziţionate de la SC E. L. SRL.

Curtea constată că emiterea de cecuri în lipsa disponibilului în cont la acel moment, pentru a garanta plata, este o practică des întâlnită între comercianţi, în realitate plata mărfurilor livrate urmând a se face, după cum a recunoscut reprezentanta persoanei vătămate, C. A. R., „la vânzare” (pe măsura obţinerii sumelor de bani necesare ca urmare a valorificării acestora, în continuare), în numerar sau prin ordin de plată, cecul predat ca garanţie fiind restituit, sau chiar prin completarea şi introducerea la plată a cecurilor, ca urmare a alimentării ulterioare a contului de către trăgător.

Înşelăciunea, privită sub aspect penal, ca o infracţiune, presupune că făptuitorul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă, consecinţă a cărei producere o urmăreşte de altfel, scopul fiind obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

În absenţa unor manopere dolosive, frauduloase, a prezentării unei fapte adevărate ca fiind mincinoasă sau a unei fapte mincinoase ca fiind adevărată, astfel încât să inducă în eroare partea civilă, la momentul încheierii contractului, ori ulterior, nu suntem în prezenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii, chiar dacă inculpatul nu şi-a onorat obligaţia de plată a bunului achiziţionat, ci a unei alte forme de răspundere, pentru neexecutarea clauzelor contractuale, constatată de instanţele civile şi comerciale.

În raport de cele reţinute anterior, inculpatul, neexercitând o activitate de inducere în eroare, nu a urmărit nici producerea vreunei pagube în patrimoniul părţii civile, aspect întărit şi de faptul că reprezentanta persoanei vătămate C. A. R. a arătat în mod expres că societatea administrată de inculpat a achiziţionat inițial cantități de materiale pe care le-a achitat integral, precum şi faptul că reprezentanta părţii civile ştia că fila cec lăsată cu titlu de garanţie de inculpat nu conţinea semnătura inculpatului depusă la rubrica „Trăgător”. Astfel, în fața instanței de apel, reprezentanta persoanei vătămate a declarat: ”Fila CEC purta o altă semnătură decât cea a inculpatului M. Acest lucru era vizibil cu ochiul liber(…) Am primit fila CEC ca garanție pentru eventuale livrări ulterioare în care nu am fi cerut bilet la ordin.”

Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de înşelăciune, sub aspect subiectiv, în cazul în care completarea filei cec şi a unui bilet la ordin fără acoperire nu s-a făcut cu intenţia de a obţine un folos material injust, având în vedere faptul că între societatea emitentă şi beneficiar au existat relaţii comerciale anterioare, în cursul cărora a fost achiziţionată marfă fără a fi probleme cu plăţile, că în contul societăţii administrate de inculpat a existat un rulaj constant al debitului şi creditului, astfel că imposibilitatea de efectuare a plăţii sumelor înscrise pe cec si pe biletele la ordin a fost cauzată de dificultăţi financiare, care l-au determinat pe inculpat să nu achite datoria către S.C. V. R. S.R.L..

Data de emitere înscrisă pe cec nefiind cea a achiziţionării mărfii, ci una ulterioară, cu acceptul expres al părţii civile, faţă de scadenţa convenită pentru obligaţia de plată a preţului nici nu se putea şti de către vreo persoană care va fi disponibilul bănesc la data înscrisă ca fiind cea a emiterii şi nici la data introducerii lor la plată; or, existenţa acestei uzanţe comerciale între cele două societăţi referitoare la modul de plată a mărfii, precum şi la modul de folosire a instrumentelor bancare de plată exclude intentia infracţională.

Astfel, relaţiile comerciale dintre partea civilă şi societatea comercială administrată de către inculpat anterioare săvârşirii faptei, atitudinea inculpatului ulterior acestui moment, precum şi circumstanţele financiare în care s-a aflat societatea administrată de inculpat (care a avut un rulaj constant în cont, dar şi o acumulare de creanţe neîncasate ca urmare a neplăţii acestora de către debitorii proprii) nu permit a se trage cu certitudine concluzia neîndoielnică căinculpatul s-a folosit de aceste elemente pentru a induce în eroare partea vătămată cu privire la executarea contractului şi în scopul de a obţine un folos material injust. Chiar dacă inculpatul a ales să plătească alţi creditori decât partea civilă, care aveau la rândul lor, creanţe împotriva societăţii administrate de inculpat, acest aspect nu poate fi reţinut împotriva sa, acesta având facultatea de a hotărî ordinea în care satisface creditorii, neexistând obligaţia de a folosi sumele obţinute din vânzarea bunurilor achiziţionate de la partea civilă pentru achitarea datoriilor faţă de aceasta.

Astfel, din analiza materialului probator, rezultă că situaţia de fapt constă în neexecutarea unei obligaţii contractuale faţă de partea civilă şi nu în inducerea în eroare a acesteia cu privire la încheierea și executarea convenţiei în scopul de a obţine un folos material injust, iar fapta nu a fost comisa cu intenția directă impusă de norma de incriminare. Faţă de toate aceste considerente, Curtea apreciază că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I C.p.p. întrucât fapta nu e prevăzută de legea penală (caz de achitare apreciat ca prioritar în raport de cel prevăzut de art. 16 lit. b teza a II-a Cpp).

Față de soluția pronunțată cu privire la acțiunea penală și dispoz. art. 25 alin. 5 C.proc.pen, va lasă nesoluţionatăacţiunea civilă formulată de S.C. V. R. S.R.L