JUSTITIA NU SE FACE LA TELEVIZOR
Justitia nu se face la televizor.
Este foarte adevarata afirmatia cu privire la declaratia aparatorului, aceasta si in respectarea dispozitiilor legii, mai exact art. 285 alin. 2 din Codul de procedura penala care, fara echivoc stabileste ca „procedura din cursul urmaririi penale este nepublica”.
Este greu de inteles cum s-au scurs informatii esentiale din dosarul de urmarire penala, datele publicate in media avand ca efect o reala judecata publica a persoanei in cauza, fiindu-i deja stabilita vinovatia.
De remarcat ca scurgerea informatiilor catre public, este de asemenea „taxata” de legiuitor, prin dispozitiile art. 277 Cod penal care stabileste o pedeapsa cu inchisoarea sau amenda, divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale sau dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba din dosarul de urmarire penala iar avocații, părțile și subiecții procesuali principali care au dreptul de a consulta dosarul, sunt obligati să păstreze confidențialitatea datelor și actelor de care au luat cunoștință. articolul 94 alineatele 5 și 8 din Codul de procedura penala CPP
Insa, vreau sa fac cateva comentarii, in calitate de avocat pledant preponderent in drept penal, care privesc afirmatia facuta de avocatul acuzatului :”Până astăzi nu a cunoscut niciuna dintre acuzaţiile formulate, nu a avut nicio calitate în dosar, nu a avut posibilitatea propunerii probelor în apărare. Este în faţa unui dosar deja format, de care a fost total străin, iar la final i s-au prezentat acuzaţiile, considerat vinovat şi lipsit de libertate.”
De multe ori, in calitate de apărător, m-am aflat in aceasta situatie.
Nu doar eu.
Toti avocatii specializati in drept penal. Nu teoreticieni ci practicanti.
Am asistat persoane citate de procuror in calitate de martor care, odata aflati in biroul procurorului, in cateva minute a luat la cunostinta ca i s-a schimbat calitatea in suspect pentru ca imediat, sa ia la cunostinta de calitatea de inculpat.
Desi citat in calitate de martor, in cateva minute a luat la cunostinta de invinuirile care i se retin, ca are, asadar, calitatea de inculpat si, in functie de probatoriul deja administrat, si de emiterea unui mandat de retinere pentru o perioada de 24 de ore.
Procurorul nu a gresit nici in cazul de fata.
Desi modul in care s-a ajuns la retinerea lui Alexandru Toader poate primi critici, nu se poate sustine ca procurorul a incalcat legea, acesta procedand conform Codului de procedura penala.
Deficientele Codului de procedura penala cu privire la faptul ca organele de ancheta pot sa administreze probe numai in procedura „in rem” (in contradictie cu obligatia de administrare a probelor atat in defavoarea dar si in defavoarea suspectului sau inculpatului), in opinia mea, pot fi remediate.
De remarcat ca un fost Ministru al Justitiei si teoretician, profesor de Drept Penal si avocat, nu a remarcat aceste deficiente si nu a cerut corectarea lor. Avea mai multe parghii decat orice alt avocat „de rand”.
Din pacate, daca inainte cu cateva zile procedura i s-a parut fireasca, acum le aduce critici.
In opinia mea, legea trebuie sa sufere modificari, in sensul ca in situatia in care persoana potential vinovata de comiterea unei fapte penale este indicata, aceasta sa primeasca calitatea de suspect, urmand ca, in virtutea legii sa aiba posibilitatea sa ia la cunostinta de acuzatiile care i se aduc si sa poata sa aduca argumente in apararea sa.
Mai mult, in opinia mea, se impune ca masura arestului preventiv sa nu poata fi luata atat fata de suspect cat si de inculpat, masura preventiva care poate fi dispusa fata de suspect, sa fie doar masura preventiva a arestului la domiciliu.
Astfel, suspectul va avea posibilitatea sa isi pregateasca aparari avand garantata confidentialitatea discutiilor cu aparatorul siposibilitatea reala de pregatire a apararii.
In concluzie, nu pledez pentru nevinovatia sau vinovatia domnului Toader Alexandru dar consider ca masura preventiva a arestului preventiv in conditiile in care intregul probatoriu a fost administrat in procedura „in rem” fara a i se aduce la cunostinta invinuirile timp de aproximativ un an de zile se dovedeste a fi una nejustificata si excesiva.